Biblioteca bunicii mele e plină de surprize atunci când vine vorba de titluri pe care nu știi de unde să le scoți, iar cartea de astăzi nu este o excepție de la regulă.
Scurtă fișă biografică 🔗
Un lucru care m-a intrigat înainte de a incepe să citesc această carte este că Cezar Petrescu a mai scris și altceva în afară de Fram Ursul Polar. Din această cauză am aruncat un ochi pe Curriculum Vitae-ul său. Doua chestii mi au atras atenția în particular:
-
Cezar Petrescu e ieșean după județ (din Hodora, Cotnari)
-
Schimbarea de regim nu pare să-i fi afectat deloc cariera. Între ‘47-‘52 publica articole în presă, scrie scenariul unui film 🎞 ( Nepoții gornistului), în ‘55 intră în Academia Română, etc.
După o scurtă căutare am aflat că domnul a fost un colaboraror al regimului în cea mai sinistră perioadă a acestuia. Ca și în cazurile Sadoveanu și Zaharia Stancu, arta rămâne separată de artist, dar mi s-a părut interesantă afinitatea pentru regim a domnului care a scris Fram ursul polar. Fram ursul polar!!
Actiunea - pe scurt 🔗
Personajul principal al romanului este Radu Comșa, avocat de profesie. Originar dintr-un sat din Moldova, acesta pleacă la București pentru a urma Facultatea de Drept. Ca urmare a reușitelor sale academice, obține o bursă de doctorat in străinătate. După finalizarea studiilor revine la București, unde se angajează pentru Alexandru Vadraru, un bogat moșier și deputat. Fiindu-i drag acestuia din urmă, la puțin timp se logodește cu Luminița, fiica lui.
În acea perioadă, entuziasmul antebelic plutea pur și simplu în aer. Lumea își dorea intrarea în război, fiind atrasă de mirajul gloriei și ideea de a lupta pentru un ideal comun, România Mare.
După intrarea României în conflict și capturarea Bucureștilor de către inamici, Radu Comșa, Luminița și Alexandru Vadraru se retrag la Iași. La puțin timp dupa aceea Radu se înrolează voluntar în armată, trecând peste insistențele Luminiței și ale lui Alexandru Vadraru de a nu se implica.
Radu stă pe front câteva luni, însă ajunge la spital în stare gravă după ce un obuz explodează în apropierea sa. După o lungă perioadă de recuperare, acesta decide că nu se poate întoarce la viața anterioară, așa că rupe logodna cu Luminița și decide să se dedice cauzei creerii unei noi lumi. Încearcă să intre în viața publică, însă renunță rapid după ce vede cu ochii lui ce înseamnă viața politică postbelică, rămasă practic neschimbată. Pleacă apoi în satul său natal, însă revine în București după puțin timp.
Pe măsură ce zilele trec, Radu realizează că nu se schimbă nimic în societate. Suferințele trecutului sunt trecute cu vederea, iar lucrurile par să meargă în aceeași direcție ca-ntotdeauna.
Iași 🔗
Acțiunea și “concluziunile” cărții sunt tragice. Și din păcate de actualitate. Pe alocuri însă, am văzut puțin Iașul începutului de secol 20 prin ochii lui Comșa:
Omenirea nu a mai inventat nimic de la Platon încoace 🔗
… spunea un personaj insignifiant în cadrul unei certe cu un tânăr.
Este o opinie cel puțin interesantă, și pe parcursul lecturii am dat de câteva citate care susțin pe această ipoteză. Țin să vă reamintesc că fragmentele ilustrează episoade și conversații din anii 1920!!
Concluzii 🔗
Per total cartea primeste 5/5. Din păcate m-a găsit într-un moment nu tocmai fericit din punct de vedere al timpului liber, așa că m-am bucurat de ea mai mult prin mijloace de transport public.
Din aceast motiv, exemplarul meu a ajuns să arate puțin ca după război:
În fine, la am lăsat la final fragmentul care mi-a rupt cel mai tare inima.
Stelian Milea, veteran de război, are o discuție aprinsă cu un grup de tineri pe tema războiului. Argumentele și înflăcărarea sa nu sunt de ajuns pentru a-i face pe ceilalți să îi înțeleagă punctul de vedere, concluzia lor fiind că sacrificiul generației sale a fost unul prostesc, iar suferințele prin care au fost forțați să treacă intră la categoria “și altele”.
Ajuns acasă, nevasta îl întâmpină cu urlete deoarece noua sa piesă vestimentară este defectă. Continuarea… o vedeți mai jos:
